|
Aniela a facut senzatie la Cannes
Adela Popescu, Diana Dumitrescu,
Mihai Petre și Ioan Isaiu, actorii din primul serial românesc de
epocă, Aniela, au făcut senzaţie la Cannes, în
cadrul renumitului târg internaţional dedicat produselor de
televiziune, MIPCOM - Ediţia 2009.
Vedetele au intrat în hainele personajelor lor, Aniela, Radu,
Polixenia și Mitică, și în această calitate au făcut cunoștinţă cu
toţi cei prezenţi la Palais des Festivals,
impresionând audienţa prin modul ingenios și extraordinar de
prezentare. Mihai Petre a uimit Cannes-ul cu stilul lui de dans,
când la cockteilul organizat la unul dintre cele mai luxoase
cluburi, Baoli, a dansat împreună cu Adela și întreg ringul s-a
golit pentru a-i putea admira pe cei doi.
La târg au mai fost prezenţi și celebrii actori Jerry
Seinfeld, Lisa Kudrow sau Gloria
Perez, autoarea telenovelei de mare succes
Clona care a felicitat producatorii pentru munca
extraordinară pe care au făcut-o cu Aniela.
"Aniela s-a bucurat de foarte mare succes. Cei
prezenţi au fost uimiţi de originalitatea decorurilor, de
frumuseţea locaţiilor, a costumelor. Pentru producţiile MediaPro
Pictures suntem în negocieri în foarte multe teritorii din Europa
Centrală și de Est, dintre care Slovacia și Polonia, există interes
din Spania, America de Sud și Asia, am încheiat contract pentru o
novelă de-a noastra cu o platforma de VOD din Anglia si cu un canal
comercial din Ungaria", declară Anca Truţă,
director MediaPro Distribution.
|