Regina – poveste cu final fericit
Regina a înregistrat audiențe uriașe cu ultimul episod difuzat joi, 18 iunie, pe postul ACASA, telenovela fiind lider de audiență pe toate cele 3 targeturi importante de populație, potrivit datelor oferite de Gfk Romania.
În ultimul episod din Regina, telespectatorii au trăit la intensitate maximă situațiile prin care au trecut personajele lor preferate: Don Luciano (Dan Condurache) s-a sinucis, după ce și-a luat la revedere de la țiganii din șatră și de la băieții lui, pe care i-a lăsat în grija lui Cosmin (Bogdan Albulescu), Zambila (Ioana Ginghină) l-a salvat pe Rubinu (Lucian Viziru) și, pentru a nu fi arestat, a spus tuturor ca el, de fapt, este Giani, soțul și tatăl copilului ei, Roza (Nicoleta Luciu) și Thierry (Cabral) și-au recuperat copilașii și fericirea odată cu ei.
State (Gheorghe Visu) a fost numit “Zanul bun al Romaniei” pentru ca și-a donat aurul unei fundații de caritate și apoi de durere și tristețe a decis să plece la Sorbona să își continue studiile. Astfel, povestea familiei Potcovaru nu se termina aici ! Actiunea lung-metrajului “State de Romania – Student la Sorbona” a cărui filmare a început în luna mai la Paris se va continua in această toamnă la PRO TV cu serialul de comedie State de Romania.
Iar protagoniștii celui mai urmărit serial din România, Regina (Diana Dumitrescu) și Cosmin (Bogdan Albulescu) s-au căsătorit în fața prietenilor, a familiilor și au câștigat cel mai important lucru pentru care au luptat de când s-au cunoscut: iubirea!
Cu 99% dintre episoade, Regina a fost lider incontestabil de audiență și cel mai urmărit serial din România din septembrie și până în prezent.
Ultimul episod s-a clasat pe primul loc în topul audiențelor, ACASA înregistrând în intervalul 20:30 -22:21 în rândul femeilor și bărbaților de toate vârstele din mediul urban (All Urban) o medie de rating de 10.6 puncte și o cotă de piață de 28.7%.
Si in rândul femeilor cu vârste cuprinse între 15 și 49 de ani din mediul urban Regina a condus topul audiențelor cu o medie de rating de 12.0 puncte și o cotă de piață de 36.8%. ACASA a reușit cu productia Promance, să atingă pe acest target, în timpul minutului de aur, 15.9 puncte de rating și o cotă de piață de 44.7%, cifre care arată că aproape jumatate dintre femeile care erau în fața micul ecran urmăreau la ora 22:18 secvența în care prințesa Reva și Cosmin se cununau religios.
Aproape 3 milioane de români, la nivelul întregii populații, urmăreau telenovela fenomen, la ora 22:17, potrivit datelor furnizate de Gfk România și s-au lăsat cuceriți de secventa în care State anunță că pleacă la Sorbona pentru a-și continua studiile.
|